La întâlnire au participat 48 de elevi din clasele a VI-a, VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială din Chelinţa, reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Maramureş precum și cadrele didactice şi mediatorul şcolar.
Scopul întâlnirii a fost de a informa şi prezenta elevilor prezenţi, riscurile şi efectele negative ale consumului de droguri.
În acest sens s-au purtat discuţii cu elevii, cărora le-au fost prezentate şi materiale (prin sistem videoproiector) de către reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Maramureş.
De asemenea, grupul ţintă (elevi), a realizat desene care prezintă consecinţele consumului de droguri, urmând ca acestea să fie cuprinse în cadrul Concursului Naţional “Mesajul meu Antidrog” ediţia a XVI-a organizat în Maramureș.
Desenele premiate, vor participa la faza naţională.
Pentru anul şcolar 2018-2019, la şcoala gimnazială din Chelinţa există un număr de 380 de elevi, din care 362 sunt romi - 72 sunt preşcolari, 193 aparţin claselor 0-IV, iar 97 claselor V-VIII.