Din nou la înălţime! Elevi băimăreni la concurs de robotică

robo 2
Diana Tiță, Darius Cristian și Adrian Contraș, din clasa a VI-a B, sunt primii elevi din ciclul gimnazial al Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare care au participat la un concurs de robotică.
Aceştia au fost prezenţi la faza națională a concursului de robotică NEXTLAB.TECH, în cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din București, unde roboții proiectați și programați de copii au trebuit să urmărească traseul impus.


Activitatea de pregătire a elevilor a avut loc în cadrul cercului cu specialitatea Informatică bazată pe tehnologii de tip STEM, înființat de Catedra de informatică a colegiului. Coordonatori pentru această activitate au fost profesorii Laura Călin, Contras Diana şi Carmen Anton.
"Suntem foarte mândri de elevii noştri pentru această participare. S-au înscris anul trecut, au avut cursuri despre robotică, Darius a câştigat şi kit-ul necesar iar ceilalţi şi l-au cumpărat. Au fost participanţi din toate judeţele şi chiar dacă nu au câştigat, performanţa lor înseamnă faptul că au reuşi să construiască un roboţel."
a declarat pentru Realitatea de Maramureş, profesoara Carmen Anton.Elevul Andrei Zaharie, din clasa a XII-a C a fost titular al echipei de robotică Clever Core şi a oferit asistența necesară.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














