ISU MARAMUREȘ: Lăcașuri de cult verificate înainte de Paști

BISERICI
În perioada premergătoare sărbătorilor pascale specialiștii Serviciului Prevenire din cadrul ISU Maramureș au făcut controale la lăcașurile de cult din județ. Au fost verificate 80 de biserici. S-au dat 182 de avertismente și 8 amenzi, în valoare totală de 4000 de lei.
Din deficiențele constatate pe timpul controalelor,
57
au fost remediate pe loc. Problemele cele mai frecvent întâlnite au fost legate de blocarea căilor de acces cu mobilier sau aranjamente florale, lipsa marcajelor căilor de evacuare și de instalații electrice cu defecțiuni sau improvizații.Pompierii maramureșeni le reamintesc tuturor persoanelor implicate în desfășurarea slujbelor religioase din această perioadă că trebuie să cunoască şi să aplice măsurile de apărare împotriva incendiilor. Iată câteva dintre acestea:
În cazul izbucnirii unui incendiu în orice lăcaș de cult, evacuați cu calm și în ordine clădirea. Ajutați copiii și persoanele în vârstă, care au nevoie de sprijin. Anunțați imediat evenimentul la 112. Pentru stingerea incendiului, în faza inițială se utilizează mijloacele de primă intervenție din dotarea lăcașului de cult (stingătoare de incendiu).
Citește și:
- 19:58 - Donald Trump ridică tonul după eșecul negocierilor: „Aș putea distruge Iranul într-o singură zi”
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News










