O bătrână din Maramureș a rămas pe drumuri după ce casa în care locuia a ars în urmă cu o lună iar fiul acesteia a murit carbonizat

2
A trecut mai bine de o lună de când Maria Șofineț a rămas pe drumuri după ce casa în care locuia a luat foc iar fiul acesteia a murit carbonizat. Acum bătrâna doarme pe unde apucă și are parte de o mâncare caldă doar când primește de la vecini și cunoștințe.
Cu lacrimi în ochi femeia cere ajutor de la oamenii cu suflet mare să o ajute să își găsească un acoperiș deasupra capului. Bătrâna este nevoită să doarmă într-o anexă a casei unui vecin în condiții extrem de grele.
”Acum aici stau, în cotețul ăsta, seara vin aici și ziua merg pe unde pot și mai mănânc, nu am unde să îmi fac mancare dar am primit un aragaz, o să mă interesez și de o butelie că butelia a explodat, nu mai am. Nu am unde să pun capul, lemne trebuie să îmi cumpăr, n-am pe ce, am noroc cu o femeie că mai merg pe la ea și mănânc, ce să mă fac dacă mi s-a întâmplat asta, n-am ce face”, a spus cu lacrimi în ochi Maria Șofineț.


Bătrâna a mărturisit că a primit mai multe promisiuni că va fi ajutată însă nu a mai căutat-o nimeni până acum.
”Din gură toată lumea dă și îți face dar cu fapta niciunul. Ce să mă fac, mi-ar trebui niște lemne, aici tot a ars, nu am unde pune capul, bani nu am, vai de capul meu”, a adăugat bătrâna.


Maria Șofineț îi roagă pe cei care pot să vină în ajutorul ei ca să nu ajungă să doarmă în stradă acum la bătrânețe.
Citește și:
- 20:19 - Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, huiduit și evacuat de jandarmi de la manifestația pro-Bolojan din Piața Victoriei
- 19:37 - Lia Olguța Vasilescu, atac devastator la Bolojan: „N‑o fi fost și o oglindă în cămară, să vadă că șobolanul cel mare are o singură sprânceană și se uită încruntat?”
- 19:26 - Congresul SUA îl critică pe Donald Trump: „Nu-l mai lăsa pe Putin să te influențeze”
- 19:06 - Șeful FBI acționează în instanță revista The Atlantic: acuzații de informații „fabricate”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














