O femeie de 78 de ani a fost căutată mai multe ore de salvamontiști, polițiști și jandarmi dar ea se afla la rude

O femeie de 78 de ani a fost căutată mai multe ore de salvamontiști, polițiști și jandarmi dar ea se afla la rude
O femeie de 78 de ani a fost căutată mai multe ore de salvamontiști, polițiști și jandarmi dar ea se afla la rude
Salvamontiștii Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș și Satu Mare au efectuat o amplă intervenție de căutare la finalul săptămânii trecute. Apelul de urgență anunța că o persoană de sex feminin, în vârstă de 78 de ani, cu istoric în ceea ce privește problemele medicale, a dispărut într-o zonă cu acces dificil, în apropierea satului Crucișor din județul Satu Mare. În acțiunea de căutare au fost implicate peste 40 de persoane, însă după ore bune de căutare, în dimineața zilei de duminică, un apel la 112 a anunțat că persoana dispărută a fost găsită de aparținători, aceasta aflându-se la o rudă din localitate, încă din seara zilei de sâmbătă.
Alături de salvatorii montani din cele două județe s-au aflat și reprezentați ai primăriei locale, ai poliției și jandarmeriei, un echipaj SMURD, dar și voluntari din localitate. Deși aparținătorii fuseseră întrebați în repetate rânduri dacă există posibilitatea ca persoana dispărută să se afle în siguranță, la o altă rudă sau cunoștință, răspunsul acestora a fost de fiecare dată negativ.
„Recomandarea noastră pentru iubitorii de munte este să evite să pornească singuri la drum. Este important să aibă pe cineva alături care, în caz de nevoie, poate să acorde primul ajutor sau să ajungă într-o zonă de unde să poată transmite apelul de urgență către Salvamont. Totodată, recomandăm evitarea zonelor periculoase, utilizarea echipamentului corespunzător, documentarea prealabilă în legătură cu traseul care urmează să fie parcurs, precum și respectarea marcajelor, în vederea diminuării riscului de accidentare”, a declarat Dan Benga, manager al Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.
Salvamontiștii maramureșeni recomandă să solicitați informații despre traseul pe care doriți să îl parcurgeți și să respectați marcajele în vederea diminuării riscului de accidentare.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










