Poliţiştii din Maramureş acţionează zilnic pentru prevenirea răspândirii SARS COV 2

Poliţiştii din Maramureş acţionează zilnic pentru prevenirea răspândirii SARS COV 2
Au fost aplicate 74 de amenzi
La data de 3 noiembrie poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au desfăşurat, în sistem integrat, noi acţiuni de control a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În activitățile desfășurate ieri, au fost implicaţi peste 130 de polițiști şi poliţişti locali care au organizat, pe raza întregului judeţ, 12 acţiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 55 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 88 de persoane şi au fost verificate 64 de mijloace de transport.
În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
"Facem precizarea că în mai multe localităţi din judeţ s-a instituit obligaţia purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile deschise, astfel că, în cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii vor verifica şi aceste aspecte.
Reamintim şi faptul că organizarea de evenimente (nunţi, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situaţia în care forţele de ordine constată că aceste interdicţii sunt încălcate, vor interveni cu fermitate.
Demersul poliţiştilor este în primul rând preventiv, scopul fiind determinarea tuturor cetăţenilor să respecte toate normele sanitare, iar pentru aceasta abaterile vor fi sancţionate conform legii", a transmis IPJ Maramures.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














