VIȘEU DE SUS: 4 persoane s-au ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

VIȘEU DE SUS: 4 persoane s-au ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor
4 persoane s-au ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus au fost înregistrate, la data de 30 aprilie 2020, un număr de patru dosare penale, toate având ca obiect săvârșirea infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor”.
În fapt, în data de 30 aprilie 2020, în urma unor informații vizând răspândirea noului virus COVID 19, organele de cercetare penală din cadrul Poliției orașului Vișeu de Sus s-au deplasat la domiciliile a patru persoane domiciliate pe raza orașului Vișeu de Sus, unde au constatat faptul că, la data de 27 aprilie 2020, în jurul orei 14:10, acestea au intrat în țară, prin vama Nădlac, întorcându-se din Austria cu un autoturism, evitând carantina, urmând să se efectueze cercetări în aceste dosare penale pentru a se stabili condițiile în care acestea nu au fost plasate în carantină.
Precizăm faptul că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiului prezumției de nevinovăție.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











