În perioada 9 – 13 august, Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, a desfășurat acțiuni, în județul Maramureș, pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național. Au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 176.000 de lei, și au fost confiscați aproximativ 800 de metri cubi de material lemnos.

 

Polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sprijiniți de polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Vrancea, Neamț și Sibiu, au verificat 2 ocoale silvice și 13 agenți economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier, transmite IPJ Maramureș.

În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 17 infracțiuni și au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 176.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și a altor acte normative.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 762,88 mc de material lemnos, în valoare totală de 126.857 de lei.

Totodată, au fost verificate 159 de vehicule, fiind reținute 3 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

La acțiuni, au participat specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Gărzile Forestiere Oradea, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Ploiești și Suceava.

Activitățile au beneficiat de suportul logistic al Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I.

 

Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au verificat și respectarea dispozițiilor legale pe linia autorizării și exploatării masei lemnoase, precum și a achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBărbatul care a încercat să violeze o bătrână din Poienile de Sub Munte, a fost prins
Articolul următorPieton accidentat mortal de remorca unui tractor, în Desești