Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, aflați în serviciul de patrulare, au observat, azi-noapte, în jurul orei 02.00, pe Bulevardul Independenței din municipiu, un autoturism, care circula spre strada Victoriei, turând motorul excesiv și derapând controlat.

 

Polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul autoturismului, în momentul în care a observat echipajul de poliție, și-a continuat deplasarea, demarând pe contrasens pe strada Victoriei, înspre Valea Roșie.  

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, până  pe strada Imașului, aproximativ 10 km, unde conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi lovit grămada de zăpadă de pe marginea părții carosabile. 

Întrucât nici acest lucru nu l-a făcut pe conducătorul autoturismului să oprească, polițiștii rutieri au executat somațiile legale, verbale prin stația autospecialei, ulterior executând un foc de avertisment în plan vertical și unul asupra pneurilor din spate.

La scurt timp, autoturismul a oprit, la volanul acestuia polițiștii identificând un tânăr de 20 de ani, din Baia Mare. 

Ca pasager, pe locul din dreapta față, se afla un tânăr de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate sunt atribuite unui alt autoturism.

Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest și Drugtest, rezultatul fiind negativ.

În continuare, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare, fapte prev. și ped. de art. 334 alin. 1 și 2 din Codul Penal, iar tânărul urmează să fie sancționat contravențional pentru neoprire la semnalele polițistului rutier, trecerea pe culoarea roșie a semaforului și circulație pe contrasens, conform O.U.G. nr. 195/2002.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentReducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ maramureșene
Articolul următorMinistrul Educaţiei anunţă că va fi prelungit cu o săptămână termenul de depunere a dosarelor pentru obţinerea burselor şcolare