Polițiștii de frontieră suceveni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu țigări desfășurată la frontiera de nord, peste 29.000 pachete cu țigări, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. O parte din întreaga cantitate de ţigări a fost transportată de către contrabandişti cu snowmobilul peste frontieră.
În data de 4 februarie în jurul orei 00.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a depistat, într-o zonă muntoasă, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării colete cu țigări cu ajutorul unor snowmobile.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat țigările și s-au dispersat în direcții diferite profitând de întuneric și terenul accidentat. La fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea zonei ocazie cu care au fost descoperite două snowmobile, precum și 14 colete cu țigări.
Acestea au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.500 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a cărei valoare se ridică la suma de 76.000 de lei. Țigările, care urmau să ajungă pe piața neagră au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două snowmobile folosite la activitatea infracțională au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.