Azi dimineață, în jurul orei 08.30, jandarmii montani de la Borșa au fost solicitaţi în vederea căutării şi salvării a patru persoane rătăcite în zona lacului Buhăiescu din munții Rodnei.
Spre acel loc au pornit 3 subofițeri din cadrul Postului de Jandarmi Montan Borșa alături Salvamont și au demarat operaţiunile specifice de căutare în zona indicată.
Acţiunea s-a desfăşurat în teren accidentat și s-au întâmpinat greutăţi privind menţinerea legăturii telefonice cu persoanele rătăcite deoarece sunt şi zone fără acoperire cu semnal de telefonie mobilă sau radio.
Cei patru turişti au fost găsiţi după trei ore de căutare.
Odată ajunse la cei patru, echipajele de salvare au constatat că nu prezentau urme de epuizare fizică pentru a fi necesară acordarea de prim-ajutor.
Grupul era format din trei femei și un bărbat, cu vârsta cuprinsă între 46 și 56 ani, toți patru români.
Cele patru persoane au fost aduse în condiţii de siguranţă de către jandarmii montani până în orașul Borșa.
Iubitorilor de drumeții montane le recomandăm prudență, să se asigure că au un echipament adecvat și să nu se aventureze în zone pe care nu le cunosc.
Pentru orice problemă pe care o întâmpină în spaţiul montan să apeleze cu încredere la ajutorul jandarmilor montani.