Joi, 18 octombrie, a fost o zi plină de evenimente rutiere pe drumurile din Maramureș. Pe DN1C, între Recea şi Lăpuşel, a avut loc un accident rutier în urma căruia mai multe persoane au fost rănite, iar traficul în zonă a fost restricţionat aproximativ o oră şi 30 de minute.

 

Un bărbat de 62 de ani din Baia Mare, care conducea o autoutilitară spre Lăpuşel, pe o porţiune de drum în aliniament, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară care circula din sens opus. În urma impactului, cei doi conducători auto precum şi alte trei persoane, pasagere în cele două autovehicule, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  Doi bărbaţi, unul în vârstă de 34 de ani din Coruia şi altul în vârstă de 37 de ani din Sighetu Marmaţiei, au rămas internaţi sub supraveghere medicală. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nici băimăreanul în vârstă de 62 de ani, nici bărbatul în vârstă de 38 de ani din Săcălăşeni, nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tot joi, în centrul localităţii Călineşti a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani din Dragomireşti, care conducea un autoturism spre Bârsana, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un băimărean. În urma impactului, o femeie de 34 de ani, pasageră în autoturismul acroşat, a fost transportată cu ambulanţa la spital, dar nu a necesitat internarea. Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Şi pe DN 18D, în localitatea Copalnic, a avut loc ieri un accident rutier. O femeie în vârstă de 31 de ani din Copalnic Mănăştur, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, prin faţa unui autobuz oprit în coloană la semafor, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism. Victima a fost transportată la spital unde a rămas internată sub supraveghere medicală. Conducătorul auto, un tânăr de 29 de ani din Baia Mare, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

 

Articolul precedentS-a stabilit programul Cupei Satelor
Articolul următorExtinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, aprobate pe ultima sută de metri