Traficul de persoane este una dintre infracţiunile cel mai larg răspândite la nivel mondial, care s-a dezvoltat şi continuă să se adapteze la condiţiile sociale şi să se manifeste prin noi şi noi forme, pe baza unor cauze care diferă de la o regiune la alta, şi de la un mod de exploatare la altul.
Reducerea amplitudinii traficului de persoane poate fi realizată doar printr-o mai bună informare a cetăţenilor asupra drepturilor lor, informaţii care pot fi accesate şi prin apelarea numărului de HELPLINE 0 800 800 678 (apel naţional gratuit).
În dorinţa de a-i conştientiza pe adolescenţi cu privire la pericolele acestui fenomen, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au susţinut azi o sesiune de informare pentru elevii Colegiului de Arte Baia Mare. S-a discutat despre cauzele care generează şi susţin fenomenul traficului de persoane, pornind de la cele de nivel macro-social (sărăcie, lipsurile şi ineficienţa sistemului de servicii sociale sau şomajul), comunitar (Standardul socio-economic scăzut, lipsa oportunităţilor de muncă din comunitate), familial şi individual.
S-a discutat și despre imposibilitatea creionării unui profil al traficantului, deoarece acesta poate fi chiar o persoană din cercul de cunoştinţe şi despre cele mai folosite metode de racolare, scopurile pentru care victimele sunt exploatate şi mai ales despre modalităţi de prevenţie.