Aleșii județeni maramureșeni au aprobat finanțarea Asociației Clubul Sportiv de Fotbal Feminin Baia Mare, cu suma de 50 mii lei. Deși fotbalul a fost promovat de-a lungul timpului ca sport mai degrabă masculin, asociația își propune să ofere cât mai multor tinere o alternativă la sporturile de echipă, luptând astfel împotriva preconcepțiilor și promovând totodată performanța.

 Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a precizat că și celelalte echipe sportive de prim eșalon vor beneficia de sprijin din partea Consiliului Județean Maramureș, pe măsură ce își vor relua activitatea și vor transmite cereri de finanțare.

„Încercăm să sprijinim toate structurile sportive de prim eșalon. Sportul trece printr-o perioadă extrem de dificilă, iar dacă autoritățile locale nu vor face un efort consistent în acest an pentru ca structurile sportive de performanță să depășeașcă această perioadă, multe dintre ele își vor închide porțile. Suflarea sportivă din județul Maramureș are nevoie exemple pozitive și de oportunitatea de a face performanță”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Reluarea activității nu stă însă la latitudinea cluburilor sportive, ci depinde de decizia pe care Ministerul Tineretului și Sportului o ia, alături de federațiile sportive.

 

Articolul precedentŢigări în valoare de 23.400 lei, confiscate la frontiera de nord a României
Articolul următorTOP 10: Cine conduce piața construcțiilor din România?