Joi, 12 decembrie 2019, cu începere de la ora 13.00, în Sala de ședințe „Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ, aleșii județeni au fost convocați la o nouă şedință extraordinară, pe ordinea de zi fiind un proiect de hotărâre, în timp ce patru proiecte s-au aflat pe lista suplimentară.
Astfel, plenul a aprobat contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, pe anul 2019 și proiectul privind virarea de credite bugetare între capitolele de cheltuieli ale bugetului de venituri și cheltuieli ale județului Maramureș, pe anul 2019. Ultimele două proiecte au făcut referire la alocarea unor sume din bugetul județului pentru realizarea unor evenimente cultural-educaționale de către unitățile administrativ-teritoriale, respectiv pentru finanțarea programelor structurii sportive de performanță de prim-eșalon – Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației – echipa de baschet masculin CSM Sighetu Marmației. Beneficiarul sumei acordate de Consiliul Județean pentru evenimentul cultural-educațional este orașul Cavnic, care organizează, în 14 decembrie, evenimentul ”Sub ramură de brad”, în timp ce echipa de baschet masculin CSM Sighetu Marmației va primi 15.000 de lei.
Din suma de 2 milioane de lei alocată din rezerva bugetară a Consiliului Județean, 1,8 milioane de lei au fost acordați unităților administrativ-teritoriale aflate în situații de extremă dificultate, iar 200.000 de lei au fost direcționați pentru premierea sportivilor de elită ai Maramureșului. Astfel, cei 1,8 milioane de lei au fost distribuiți astfel: 100.000 de lei pentru Sighetu Marmației, banii fiind direcționați însă spre Liceul Tehnologic ”Marmația”, 200.000 de lei pentru orașul Ulmeni, 150.000 de lei pentru UAT Târgu Lăpuș și Dragomirești, iar 225.000 de lei s-au alocat orașului Vișeu de Sus. La nivelul comunelor, cel mai mult primește Mireșu Mare, căruia i se acordă 200.000 de lei, 150.000 de lei s-au stabilit pentru comuna Petrova, câte 100.000 de lei vor și alocați comunelor Bârsana, Satulung, Băsești, Bicaz, Groși și Lăpuș, suma de 75.000 de lei se acordă comunității din Copalnic-Mănăștur și câte 50.000 de lei pentru Bistra și Cupșeni.
La finalul ședinței, președintele Gabriel Zetea a făcut un nou apel către toți consilierii județeni, respectiv către grupurile politice din cadrul instituției, de a interveni pe lângă parlamentarii partidelor pe care le reprezintă și a susține, împreună, alocarea unei sume din rezerva Guvernului, pentru ajutorarea comunității din Vadu Izei, aflată într-o situație financiară extrem de critică. Totodată, șeful administrației județene a reitarat faptul că așteaptă un răspuns de susținere la adresa care a fost trimisă de executivul Consiliului Județean către parlamentarii de Maramureș, tocmai pentru a da dovadă de unitate într-un caz atât de dificil.