Guvernul a adoptat în ședința de joi suplimentarea bugetului Ministerului Apelor și Pădurilor cu suma de 58.966.000 de lei pentru realizarea în regim de urgență unor lucrări necesare înlăturării efectelor calamităților naturale produse de inundații, în perioada iunie-iulie 2018, pe cursurile de apă din județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Neamț, Suceava, Vâlcea. Decizia a fost luată prin hotărâre, iar banii provin din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului.

Astfel, se vor reface construcţiile hidrotehnice de pe sectoarele râurilor din bazinele hidrografice Vişeu, Caraş, Jiu, Târlung, Olteţ, Cerna, Olt, Argeş, Ialomiţa, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, Siret. Totodată se vor amenaja albiile acestor cursuri de apă pentru asigurarea secțiunilor de scurgere și se vor consolida malurile în punctele critice. Lucrările propuse în zonele afectate de viituri vor înlătura efectele inundaţiilor, vor preveni şi vor minimaliza riscul la inundaţii, atât al populaţiei cât şi al bunurilor publice/comunitare, astfel, fiind protejate aproximativ 50 de localități de pe raza județelor menționate.
Realizarea lucrărilor prevăzute în prezentul act normativ va conduce la o dezvoltare socio-economică şi de mediu durabilă, având în vedere reducerea semnificativă a riscului la inundaţii. De asemenea, aceste lucrări previn poluarea cursurilor de apă şi a apelor subterane ca urmare a inundaţiilor şi a efectelor asociate lor asupra calităţii ecologice a cursurilor de apă.


În perioada iunie-iulie 2018 un număr important de construcţii hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, din judeţele menționate, au fost grav afectate de viiturile produse de fenomenele hidrologice periculoase generate de precipitaţiile deosebit de importante cantitativ. Fenomele hidrologice periculoase cele mai severe s-au înregistrat în bazinele hidrografice Vişeu, Caraş, Jiu, Târlung, Olteţ, Cerna, Olt, Argeş, Ialomiţa, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, Siret unde s-au produs, în mod natural, breșe în diguri, eroziuni avansate ale digurilor, eroziuni ale malurilor şi colmatări ale albiilor care pun în pericol locuinţe şi obiective social-economice.

Articolul precedentSatele Unite ale României, un eveniment despre identitatea culturală a Maramureşului
Articolul următorȘtiința Explorări a transferat un component al naționalei de tineret