Polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați, sâmbătă noaptea, cu privire la faptul că, pe D.J.109 F, între localitățile Ocna Șugatag și Ferești s-a produs un accident rutier.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus de către un tânăr de 23 ani din Sat Șugatag, dinspre Ocna Șugatag înspre Ferești, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 30 ani din Călinești.

În urma impactului, s-a încercat resuscitarea șoferului de 30 ani, însă la ora 01:33 s-a declarat decesul acesteia.

Conducătorul auto de 23 ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și pentru acordare de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiuniilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentFC Braşov, remiză cu Minaur Baia Mare
Articolul următorAtenționare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râurile mici din şase bazine hidrografice