În 2019, utilizatorii au căutat pe retailerul eMAG produse aflate în tendinţe, dar şi produse mai puţin obişnuite sau informaţii diverse, precum „pulover urât de Crăciun”, „bomboane stricate”, „piscină în pungă”, „brăţara care are puterea lui Elsa” şi „chiloţi cu blană” ori „adresa Becali” şi „manele de copii de cinci ani”.
Cu toate acestea, cel mai căutat cuvânt pe eMAG a fost „iphone 11”, iar cel care a înregistrat cea mai mare scădere în căutări a fost “squishy”, aflat anul trecut pe primul loc în top.
Compania a prezentat vineri un sumar al celor mai neobişnuite căutări pe eMAG.
În categoria „În curând pe eMAG” au fost: „plicuri bani nuntă”, „piscină în pungă”, „bani falşi euro”, „pistol cu prostie”, „teste pentru admitere carol davila”, „jucarii care îi dau banii”, „aparat de strâns salamul”.
La categoria „Întreabă eMAG”, în topul căutărilor au fost: „cursul bnr euro”, „unde e bine să te cazezi la Predeal”, „câţi ani ai?”, „cum poţi deschide un magazin pe fonduri europene”, „adresa Becali”, „telefon dorel”, „vălenii de munte”, „cum să scrii o compunere boklet”, „preţ câine ciobanesc”, „unde este orsa”, „strada londra”, „undei strada la emag” şi „strada traian vuia nr 204”.