Jandarmii din serviciul de pază și protecție au acordat primul ajutor unui bărbat căruia i s-a făcut rău şi a căzut inconștient. S-a întâmplat luni, în incinta Palatului de Justiție din municipiul Baia Mare.

 

Jandarmii nu au stat pe gânduri și au solicitat sprijin apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112 iar până la sosirea ambulanţei, i-au acordat primul ajutor bărbatului. Acesta a fost preluat de echipajul medical şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgență ,,Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

,,«Felicitări colegilor jandarmi de la Palatul de Justiție care au început manevrele de resuscitare până la sosirea noastră. Ceea ce au făcut ei, posibil să fi fost diferența dintre viață și moarte. Aprecierile sunt din partea întregului echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul SMURD Maramureș.»

Acestea sunt câteva din cuvintele de apreciere la adresa colegilor noștri, transmise la unitatea noastră de către membrii echipajului SMURD.

Colegii noștri, Adrian, Ciprian și Vlad au dat dovadă încă o dată de spirit civic așa cum au mai făcut-o nu de puține ori până acum”, a transmis IJJ Maramureș.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentA fost lansat concursul de eseuri „Mineralele din viața noastră” pentru elevii de gimnaziu! Vezi regulamentul
Articolul următorEXCLUSIV Ludovic Orban, săgeți otrăvite către Cîțu – Cine e vinovat pentru CRIZA economică din România