De numele lui Pintea Viteazul se leagă o serie de legende în care se regăsește Maramureșul. Una dintre ele spune că acesta a fost haiducul al cărui scop în viață a fost să-i scoată pe români de sub jugul habsburgic, însă a sfârșit împușcat. Coiful și cămașa lui de zale se păstrează și acum într-o biserică veche din localitatea Budești.
Legătura sa cu Maramureșul a început când părinții l-au băgat slugă la cel mai mare bogătaș din sat.
„Se spune că Pintea Viteazul ar fi poposit pe aceste meleaguri și ar fi fost slugă. A fost un om de mare statură, voinic, grabnic să îi ajute pe toți cei în nevoie și, în momentul în care au venit tătarii, au trecut pe la Cârlibaba, Borșa, Budești și au mers în Șișești, acolo au fost întâmpinați de un grup de maramureșeni, i-au bătut și l-au omorât pe hanul tătarilor. Înspăimântați fiind, s-ar fi retras tătarii, mergând înapoi pe drumul pe care au venit. În Borșa sau în zona aceea, un alt grup de maramureșeni s-au adunat, au tăiat lemne de o parte și alta a drumului, iar când au trecut tătarii pe acolo au dat drumul la lemne și au venit lemnele peste ei. Astfel au murit mare parte dintre ei, ceilalți fiind uciși, iar prada a fost împărțită între cei care erau acolo, maramureșenii care au organizat totul. Printre ei s-a numărat și Pintea Haiducul, căruia, pentru faptele de vitejie, i-ar fi revenit printre galbeni și cămașa de zale și coiful”, povestește preotul Gheorghe Moldovan.
Coiful și zalele lui Pintea Viteazul, haiducul legendar al Maramureșului, sunt păstrate și acum într-o biserică veche din Budești. Maramureșenii au ținut cu orice preț ca dovada vitejiei haiducului să le aparțină, chiar dacă la un moment dat au fost nevoiți să o răscumpere.
„Coiful, ca și greutate, are 1,5 kg, cămașa 8,5 kg și, fiind destul de grea, trebuia un om pe măsură să o poarte. Pintea Viteazul a purtat-o și se spune că el însuși a lăsat în grija bisericii cămașa și coiful. În 1860 acestea se aflau la Budapesta, au fost luate de autoritățile maghiare și duse acolo, iar credincioșii din Budești au făcut un efort uriaș adunând prețul cerut, 1000 de florini, sumă mare la acea vreme, pentru a răscumpăra coiful și cămașa de zale și astfel au fost readuse în Budești”, spune părintele Gheorghe Moldovan.
Legendele budeștene amintesc și de o întâmplare a haiducului pe cât de amuzantă, pe atât de înțeleaptă.
„Alături de el era o altă slujnică, pe nume Călina, care făcea mâncarea. El mânca tot timpul dintr-un blid de lemn, scrie în cronica bisericii, și slujnica aceea nu spăla blidul și punea mâncarea în blidul nespălat. Adunându-se în timp resturi de pe marginea vasului, în momentul în care el a primit partea lui acolo cu maramureșenii, a venit și a dat la cei ai casei, a împărțit din banii primiți, iar când a venit rândul slujnicei a zis să ia blidul lui că îi pune în el. Nu au încăput decât foarte puțini galbeni, spunând că lenea se plătește scump”, istorisește preotul din Budești.
Din anul 1860, de când au fost răscumpărate, cămașa de zale și coiful aparțin Bisericii ”Sfântul Nicolae” din Budești. Nu de puține ori turiștii treg pragul lăcașului de cult și pentru a afla legenda haiducului Pintea. Budeștenii au găsit și o modalitate de a explica vizitatorilor din străinătate cine a fost Pintea.
„Oamenii vin, turiștii – și aici mă refer la cei din străinătate – nu știu despre Pintea Viteazul, însă de obicei facem o asemănare cu Robin Hood. Când spunem de Robin Hood, deja zâmbesc și își formează imaginea despre cine a fost Pintea”, a precizat Gheorghe Moldovan.
Lăcașul de cult care adăpostește cămașa de zale a lui Pintea este o biserică de lemn maramureșeană în cheotori, construită în 1643. Biserica se deosebește prin turnulețele care sunt un element singular în arhitectura Maramureșului istoric.
“Biserica aceasta este situată în partea de jos a satului, cunoscută Josani, întrucât mai este o altă parte, Susani, și acolo este o biserică veche. A fost construită în 1643 din lemn de stejar, fundația din piatră de râpă. Specifice acestei biserici, pentru zona Maramureșului, sunt turnulețele, în vârful turnului sunt 4 turnulețe. Sunt singurele din zona Maramureșului. Mai există astfel de biserici, dar în Lăpuș, din câte știu eu. Este singura și se spune că ar reprezenta faptul că se ținea un sfat al bătrânilor care avea puterea să ia decizii justiționare când era cazul”, a spus preotul maramureșean.
O parte din biserică a fost restaurată, însă păstrează picturi și icoane din secolul al XVII-lea.
“A fost pictată de Alexandru Polehanschi, un pictor din această zonă. S-a schimbat partea de jos, tălpile, și prin 1930 s-a schimbat partea de sus. Sunt câteva icoane vechi, icoana cu Ioan Botezătorul este pictată și pe verso, cu mântuitorul Isus Cristos este pe verso, cealaltă icoană veche este cu Sfântul Nicolae, despre ea se presupune că ar fi făcut parte din biserica veche. Îniante de biserica acesta, ar fi existat o altă biserică și se spune despre aceste două icoane că ar fi de prin anul 1505. În altar, pictura a fost realizată de un alt pictor, Ianoș Opriș, undeva prin anul 1800, fiind păstrată mult mai bine”, a adăugat preotul.
Despre Pintea se mai spune că fura de la bogați ca să dea la săraci și că ar fi ascuns în munți comori care nu au fost găsite nici astăzi. Comoara lui Pintea Grigore, sau Pintea Haiducul, cum este cunoscut de oamenii locului, ar fi ascunsă în munții Gutâi, într-o pivniță săpată în stâncă.
