În ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș de vineri, 22 martie 2019, aleșii județeni au votat pentru repartizarea pe destinații a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru drumuri județene și comunale pentru anul 2019. Prin anexa nr. 6 la Legea 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019 s-au aprobat, pentru județul Maramureș, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale, în valoare de 12.328 mii lei.

La repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru cele două categorii de drumuri, adică drumuri județene și drumuri comunale s-au avut în vedere lungimea, dar mai ales starea tehnică atât a drumurilor județene, cât și a drumurilor comunale.
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a arătat că a purtat discuții, încă din dimineața zilei de vineri, cu comisia de Buget Finanțe din cadrul Consiliului Județean Maramureș, ca această sumă mai mare care există la dispoziția instituției în acest an pentru drumurile județene și drumurile comunale să fie repartizată, de această dată, într-un procent mai mare pentru drumurile comunale.
”Ne-am dorit să dublăm suma pe care anul trecut autoritățile locale au avut-o la dispoziție pentru intervenții punctuale pe drumurile comunale. Astfel, din suma de 12.328.000 lei, am propus să alocăm suma de 3.328.000 pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile comunale, iar suma de 9.000.000 de lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene. Totodată îmi doresc să încercăm, mai departe, la alcătuirea bugetului Consiliului Județean Maramureș, ca acele capitole care se referă la finanțarea autorităților locale în anul 2019 să fie crescute. Așa cum am mai precizat, instituția județeană va avea la dispoziție un buget mai mare decât cel de anul trecut și putem face eforturi, pe mai departe, pentru ca administrațiile locale să fie mai mulțumite în 2019”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Proiectul a trecut cu 28 de voturi pentru, fără nici un fel de dezbateri suplimentare.

Articolul precedentMaramureșul reprezentat la Adunarea Regiunilor Europei, în Suedia
Articolul următorCadavrul unui bărbat a fost găsit pe un câmp în Șurdești