Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighetu Marmației ar putea fi modernizat.
Recent Consiliul Local a aprobat două proiecte de hotărâre privind inițierea, depunerea și implementarea de către municipiu a proiectului ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020” și privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.
”Acest proiect se referă la reabilitarea în integralitate a ambulatoriului, este un lucru bun pentru că policlinica are în jur de 38 de ani de funcționare și nu i s-au aplicat niciun fel de reabilitări”, a spus Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.
La ședința de Consiliu Local din 10 octombrie s-au adus în discuție și alte probleme care sunt la spital.