O băimăreancă a găsit astăzi dimineață la tomberon, resturile a doi mistreți pe stradă Petofi Sandor din municipiu.

”Revoltător, incredibil. Duceam gunoiul și uite ce am găsit….Încă sunt proaspete. La noi tot se permite, uite așa, reguli? Sunt, numai să le încălcam și să vorbim de alții ce fraieri sunt….da noi să fim sănătoși.” este mesajul postat de Nemeth Judith Emese pe pagina de socializare.

Imediat poliția s-a autosesizat.

”Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, alături de reprezentanți ai altor instituții competențe, D.S.V.S.A. MM și A.J.V.P.S. MM, efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările în care au ajuns la tomberon resturi din animale sălbatice” a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Cel mai grav este faptul că în ultima vreme s-au găsit mistreți morți în pădurile din Maramureș, animale infectate cu virusul pestei porcine, iar DSVSA Maramureș a făcut numeroase apeluri pe linia aceasta.

Articolul precedentPreședintele CJ Maramureș, avertisment public pentru directorul SC Drumuri și Poduri SA Maramureș
Articolul următorSpitalul Județean din Baia Mare, în topul național la prelevarea de organe