Consilierii locali sigheteni s-au hărnicit, ieri, după ce în luna iunie nu au fost convocaţi şi s-au întrunit în 2 şedinte de Consiliu Local consecutive, una ordinară şi una extraordinară.
Şedinţele de Consiliu Local din Sighetu Marmaţiei duc din ce în ce mai mult spre o scenetă ieftină în care se schimbă replici acide între foşti aliaţi ai PSD din campania electorală din 2016, respectiv consilierii UNPR şi actualul primar PSD, Horia Scubli.
Încet, dar sigur, în plină şedinţă de Consiliu Local ies la suprafaţă şi frustrările, motivele personale sau supărările care stau în spatele blocajului care se manifestă deseori pe anumite proiecte de hotărâre. Schimburile de replici dintre primar şi consilierii locali scot în evidenţă posibile interese personale care stau la baza unor dezbateri din Consiliul Local Sighet.
Nici actualul președinte al PNL Sighet, Daniela Oniţa Ivaşcu, nu a scăpat de ironii, primarul Horia Scubli considerând că altcineva îi conduce, de fapt, cu o mână de fier organizaţia.
Nicolae Iuga, consilier local UNPR: ”Din păcate în ultimii doi ani nu s-a demonstrat nimic decât cuie şi scaune.”
Horia Scubli, primar PSD: ”Eu îmi cer scuze în faţa dvs. că îl auzim pe domnul Iuga cu inepţii dânsului. Domnule Iuga, dacă aveţi chestii cu scăunele, veniţi să mi le spuneţi personal. Poate ceilalţi nu sunt curioşi de cât de proşti suntem amândoi. Eu ştiu că vă place să doar să fiţi lăudat pe facebook, dar uitaţi-vă şi ce comentarii pun oamenii cu cuiul. Eu nu am nicio problemă, cred că discuţia noastră depăşeşte nivelul intelectual al unui om de condiţie medie. Arătaţi că sunteţi profesor, totuşi, nu arătaţi că sunteţi un om de medie ţinută. Şi dvs. că sunteţi inginer şi puneţi tablă pe punte în loc de lemn şi sunteţi inginer în lemn, asta e ciudat. O să vă explic ceva, nu o să înţelegeţi oricum, că e o chestie tehnică, trebuie puţin creier ca să înţelegi asta, dar o să avem la diverse şi discuţie despre pod.”
Primarul Horia Scubli a declarat în plenul Consiliului Local că i s-ar fi cerut lucruri despre care refuză însă să dea detalii. Acesta susţine public că i s-ar fi cerut favoruri personale de către consilierii UNPR, pe care le-ar fi refuzat, de la angajări la cereri pentru încheierea unor contracte. Schimbul de replici este halucinant.
Nicolae Iuga, consilier local UNPR: “Pe noi, pe UNPR, ne-aţi pierdut din această alianţă tocmai din stilul dvs. de lucru, domnule primar, prin care ne-aţi luat la mişto tot timpul, dar nu ma refer numai la noi doi.”
Horia Scubli, primar PSD: ”Domnule Iuga, dacă vreţi să dăm detalii de ce aţi plecat, eu pot să le dau, dar vă faceţi de râs. Haideţi să le lăsăm. Lăsaţi-le aşa cum sunt. Eu n-am să spun niciodată nimic, eu pot să spun de ce aţi plecat dvs. de ce plecat dânsul,(n.r.-consilierul local Gavrilă Mihali), ce mi s-a cerut să vă dau. În ce posturi să vă pun şi n-am putut. Nu vă supăraţi, dacă chiar vreţi circ eu vă pot dau circ de nu o să aveţi parte de el. Că n-am putut să vă transferăm soţia, că nu v-am dat contractul cu calculatoarele. Eu pot să spun toate astea dacă vreţi, dar e jenant.”
Nicolae Iuga, consilier local UNPR: “Nu sunt preşedinte al PNL ci în alianţă.”
Horia Scubli, primar PSD: ”Poate a fost o premoniţie.”
Dacă aceste afirmaţii sunt reale, atunci instituţiile statului ar putea să se autosesizeze pentru a cerceta infracţiunea de trafic de influenţă şi încălcarea legii statutului de aleşilor locali.