Parohia Ortodoxă din Câmpu Negru, Sighetu Marmației, vrea să ia în administrare Școala Gimnazială nr. 11 și să o transforme într-un centru cultural-social și pastoral prin care să vină în sprijinul cetățenilor care locuiesc în această zonă.

Reprezentanții bisericii și-au exprimat dorința de a reabilita această școală și au înaintat o cerere în acest sens către Primăria și Consiliul Local Sighet.

”Noi ne exprimăm dorința să reabilităm școala din vecinătatea parohiei noastre și să facem un centru cultural-social și pastoral și să fie folosit de întreaga comunitate de pe Câmpu Negru. Școala este dezafectată și se degradează pe zi ce trece. Noi am înaintat o cerere către Primărie și Consiliu Local pentru a putea obține școala cu titlu gratuit”, a spus preotul Mădălin, Bontoș.

”Mie mi se pare o idee extrem de valoroasă și de importantă. Să lăsăm acolo un imobil să se degradeze este mare păcat iar noi cu certitudine nu vom avea sumele necesare de bani ca să intervenim”, a precizat consilierul local Eugenia Godja.

Consilierii locali și-au arătat susținerea față de aceast proiect urmând să fie discutat la următoarea ședință de Consiliu Local.

Articolul precedentCondamnat pentru introducerea în ţară şi deţinere de droguri de mare risc, depus în penitenciar de polițiști
Articolul următorO delegație a Consiliului Județean a fost invitată la sediul Guvernului din Luxemburg