Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict

Donald trump
Președintele SUA, Donald Trump, și premierul israelian, Benjamin Netanyahu, sunt ținta unor critici dure din partea politicienilor israelieni, după anunțul armistițiului cu Iranul.
Liderul opoziției, Yair Lapid, a reacționat vehement, calificând acordul drept un eșec major și avertizând asupra consecințelor pe termen lung.
„Nu a mai existat vreodată un asemenea dezastru politic în toată istoria noastră”, a scris acesta, subliniind că Israelul „nici măcar nu a participat la discuțiile în care s-au luat decizii privind securitatea noastră națională”.
Yair Lapid a mai spus că, deși armata și populația și-au făcut datoria, Benjamin Netanyahu „a eșuat politic și strategic”, fără să atingă obiectivele asumate.
Totodată, liderul opoziției a avertizat că „va dura ani” pentru a repara daunele provocate, pe care le pune pe seama „aroganței, neglijenței și lipsei de planificare strategică”.
Critici au venit și din partea lui Zvika Fogel, președintele Comisiei pentru Securitate Națională din Knesset, care l-a vizat direct pe Donald Trump.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua X, ulterior șters, acesta a scris: „Donald, ai dat bir cu fugiţii”, folosind un termen colocvial cu sens depreciativ.
Valul de reacții evidențiază tensiunile politice din Israel după armistițiul negociat, dar și nemulțumirile față de modul în care au fost gestionate deciziile privind securitatea națională.
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News










