Bărbat din Borşa ameninţat de soţia lui cu arma de vânătoare

Bărbat din Borşa ameninţat de soţia lui cu arma de vânătoare
Arme identificate și ridicate de polițiști în orașul Borșa
Arme identificate și ridicate de polițiști în orașul Borșa.
Azi-noapte, polițiștii din Borșa au fost sesizați să intervină la două apeluri semnalate prin 112 cu privire la adresarea unor posibile amenințări cu uz de arme, în urma unor conflicte la două imobile.
În unul dintre cazuri, o femeie de 35 de ani din oraș și-ar fi amenințat soțul de 42 de ani cu o armă de vânătoare.
Astfel, în baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii din Borșa, împreună cu polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au identificat o armă de vânătoare cu glonț, confecționată artizanal, cu închizător liniar și cu lunetă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu este autorizat să dețină, să poarte sau să folosească arme și muniții.
În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În celălalt caz, un bărbat de 30 de ani ar fi fost amenințat de fratele acestuia, în vârstă de 24 de ani, prin uz de armă.
În urma primelor verificări la fața locului, polițiștii din Borșa au constatat faptul bărbatul de 30 de ani și-ar fi agresat fizic și mama. Astfel, în urma cercetării la fața locului efectuată de echipa operativă, a fost identificată o armă de TIR cu aer comprimat, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că nici una dintre persoanele implicate în altercație nu este autorizată pentru a deține, purta și folosi arme și muniții.
De asemenea, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 30 de ani.
În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și violență în familie.
Ambele arme au fost ridicate în vederea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:59 - Tragedie pe trecerea de pietoni în Eforie Nord! Mamă și copil de 6 ani, spulberați de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News













