O singură zi - cinci dosare penale întocmite de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie

violenta-in-familie-solutii-0
Ieri poliţiştii au fost solicitaţi să intervină la cinci fapte de violenţă în familie produse pe raza judeţului. Trei dintre acestea au fost produse pe raza de competenţă a Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina, iar alte două fapte au fost sesizate la Crăciuneşti şi Vadu Izei.
Poliţiştii care au intervenit la faţa locului au constatat că victimele (soţie, concubină, frate, soacră etc.), au fost agresate pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri. În trei situaţii poliţiştii au emis pe numele agresorilor ordine de protecţie provizorii iar în alte două cazuri victimele au refuzat această măsură.IPJ Maramureș:
”În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările, urmând ca în funcţie de cele constatate să dispună măsuri legale. Nu uitaţi: violenţa în familie se poate pedepsi cu închisoarea! Sunaţi la 112 ori de câte ori sunteţi agresaţi sau simţiţi că viaţa vă este pusă în pericol! Meritaţi ca agresorul să fie îndepărtat şi să trăiţi fără teamă!”
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











