O tânără din Maramureş şi un bărbat din Satu Mare prinşi după ce au furat mai multe catalizatoare auto

O tânără din Maramureş şi un bărbat din Satu Mare prinşi după ce au furat mai multe catalizatoare auto
Polițiștii sătmăreni au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară
Persoană reținută de către polițiștii sătmăreni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare- Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați, de către 2 bărbați din Satu Mare, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras, elemente de caroserie, respectiv catalizatoare, de pe autoturismele parcate pe raza municipiului Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele care se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind vorba despre o tânără, de 24 de ani, din județul Maramureș, respectiv un bărbat, de 47 de ani, din județul Satu Mare.
În fapt, cei doi, au sustras, prin tăiere, catalizatoarele sistemelor de evacuare a noxelor montate pe autoturismele persoanelor păgubite.
La data de 21 iulie, polițiștii sătmăreni au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare.
În baza mandatelor au fost efectuate percheziții la un imobil situat în localitatea Negrești Oaș, respectiv la un imobil din municipiul Baia Mare.
Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate mai multe ustensile folosite la comiterea infracțiunilor.
Față de bărbat, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru stabilirea unei măsuri preventive.
Bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Verificările în cauză continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











