Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, este grav bolnavă

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, este grav bolnavă
Sorina Pintea a mărturisit că a primit un diagnostic de boală graă autoimună
Fostul ministru al Sănătății a dezvăluit luni că a fost diagnosticată cu o boală gravă autoimună, și de aceea a dispărut în ultimele luni din spațiul public. Sorina Pintea spune că a ales să se trateze în țară, iar acum boala este în remisie. Fostul ministru PSD își anunță revenirea în viața publică în curând.
Sorina Pintea a mărturisit că a primit un diagnostic de boală graă autoimună în noiembrie 2019 și de aceea a dispărut din spațiul public, scrie fostul ministru PSD într-un mesaj pe Facebook.
„Viața este imprevizibilă!
Imediat după instalarea mea la Ministerul Sănătății, mai exact pe data de 5 martie 2018, din cauza lipsei imunoglobulinelor, am activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
În ultima parte a mandatului am început să mă simt din ce în ce mai rău, dar am crezut că această stare se datorează oboselii. În data de 5 noiembrie 2019 am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care și cel cu imunoglobuline.
Eu am încredere în sistemul medical din România așa că am ales să mă tratez la noi în țară, într-un spital de stat”, a scris, luni seară, Sorina Pintea pe contul său de Facebook.
”În momentul de față boala este în remisie, efectele tratamentului cu cortizon încă sunt vizibile, dar am considerat că este de datoria mea să aduc explicații pentru dispariția din spațiul public.
Vreau să știți că de acum voi fi din nou prezentă pentru că boala nu m-a ținut departe de voi, doar că am comunicat mai puțin”, a scris în încheiere Sorina Pintea.
Citește și:
- 11:44 - Momentul în care o dronă iraniană a lovit aeroportul din Dubai
- 11:41 - Riad, singura rută de scăpare din Orientul Mijlociu: cât costă zborurile spre București
- 11:31 - Anunț de la Ministerul Educației. Elevii din Focșani, în singurătate în Dubai, așteaptă repatrierea
- 11:20 - Cancelarul Merz merge la Washington pentru discuții decisive cu Trump. Iranul devine tema centrală
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News










