Sorina Pintea nu revine la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare

Sorina Pintea nu revine la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare
Sorina Pintea nu revine la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare
Sorina Pintea nu revine la conducerea Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Președintele Consiliului Județean Maramureș a anunțat ieri că a propus Ministerului Sănătăţii suspendarea contractului de manger al SJU al Sorinei Pintea pentru avea timp să își clarifice problemele de natură judiciară si pentru a depăși situația medicală delicată. Gabriel Zetea a mai precizat că decizia privind menţinerea sau schimbarea acesteia din funcţie va fi luată de către ministrul Sănătăţii.
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, în prezent sub control judiciar întrucât e cercetată pentru luare de mită, și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, înregistrată în 5 martie, și a anunțat că este în concediu medical.
”Consider că Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost administrat în bună regulă, în această perioadă de criză, de către directorul medical Ioan-Vasile Pop și cred ferm că acest management are nevoie de continuitate. Dr. Ioan-Vasile Pop a avut, în tot acest timp, toate atribuțiile legale de a administra problemele curente ale unității medicale și de a semna toate documentele oficiale emise de spital de la începutul lunii martie și până în prezent. Ec. Sorina Pintea are nevoie de răgazul necesar pentru a-și clarifica problemele de natură judiciară si pentru a depăși situația medicală delicată în care se află. Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență Nr. 40 privind întărirea capacității administrative a sistemului sanitar, emisă de premierul României și publicată în Monitorul Oficial în 2 aprilie 2020, voi propune azi, oficial, ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să constate suspendarea contractului de management a ec. Sorina Pintea, din fruntea Spitalului Județean de Urgență, conf. Legii 95/2006, art. 183 alin.b., care prevede suspendarea contractului de management în caz de concediu pentru incapacitate temporară de muncă pentru o perioadă mai mare de o lună. Îi voi recomanda ministrului numirea unui manager-interimar, în persoana dr. Ioan-Vasile Pop, care a demonstrat cu prisosință că, în actuala criză, poate să gestioneze destinele Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare”, a declarat Gabriel Zetea, președinte Consiliul Județean Maramureș.
Gabriel Zetea a precizat că CJ Maramureș va face, în continuare, toate eforturile de a asigura resursele finaciare necesare pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență, respectiv dotarea cu aparatură medicală, echipamente și materiale de protecție a cadrelor medicale și sanitare.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











