Temperaturile continuă să fie mult mai ridicate decât ar fi normal și în zilele următoare.

Vineri va fi mai cald decât în mod normal pentru această perioadă, însă pe alocuri vor apărea ploi slabe. În restul teritoriului vor fi înnorări temporare, va ploua slab, iar vântul va avea unele intensificări în zona montană înaltă.

Valorile termice se vor situa între 3 grade în depresiuni și 16 grade în Dealurile de Vest.

Sâmbătă cerul va fi înnorat iar din a doua parte a zilei va ploua în jumătatea de vest a țării. La munte, potrivit ANM, vântul va sufla cu putere.

Duminică temperaturile vor fi ridicate dar va ploua în toată țara. Maximele vor atinge 18 grade, în Constanța. În regiunile sud-vestice, cantitățile de ploaie vor fi însemnate.

Luni vremea se va răci. Mercurul din termometre va urca până la 14 grade și va ploua peste tot, iar la munte vom avea un strat nou de zăpadă. Pe crestele Carpaților Meridionali va fi viscol.

Vremea până la finalul lunii decembrie

În Transilvania, media maximelor termice nu va avea variaţii importante şi va fi de 10…12 grade, iar a minimelor va creşte treptat, de la -4 grade în prima zi, până la +2 grade în ultima.

La munte va începe un proces de răcire treptată ce va face ca, în ultimele zile de prognoză, temperaturile să devină negative atât ziua, cât şi noaptea. Din data de 20 decembrie, în unele zile, local vor fi precipitaţii (ploaie, lapoviţă şi ninsoare).

Articolul precedentOrban, mână largă cu primarii. Cadou de 500 de milioane, înainte de sărbători
Articolul următorNicolae-Silviu Ungur a fost investit în funcția de prefect al județului Maramureș