Consiliul Județean Maramureș împreună cu Ordinul Arhitecților din România – filiala Nord-Vest a organizat în anii 2017 și 2018 un concurs de arhitectură, prin care s-a dorit premierea celor mai bune soluții de locuințe tip în stil tradițional, specific Maramureșului istoric, prin realizarea serviciilor de proiectare pentru case mari / case mici, în cadrul proiectului „Plan de revitalizare a satului maramureșean – Case tip pe Valea Marei, Valea Cosăului și Valea Izei”.

Concursul s-a desfășurat în două etape, la final fiind selectate 11 proiecte câștigătoare, din care cinci proiecte sunt pentru case mari și șase proiecte sunt pentru case mici. Proiectele pentru modelele de locuințe în stil tradițional sunt puse gratuit la dispoziția persoanelor interesate, care vor achita doar costul doar pentru studiile de teren, realizarea proiectului de adaptare la teren în funcție de modelul ales, obținerea avizelor și taxele pentru eliberarea Certificatului de Urbanism, respectiv a Autorizației de construire.

Modelele propuse pot fi vizualizate pe Facebook, ”Proiecte de locuinţe cu specific maramureşean”, unde fiecare casă este descrisă în câteva cuvinte. Mai multe informații se pot obține la Consiliul Județean Maramureș – Direcția arhitect șef sau la primăria din localitate.

 

Articolul precedentArhitectul-șef al Consiliului Județean Maramureș a participat la un curs de instruire în China
Articolul următorAnca Minodora Hendea Costin, noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș