Consiliul Județean Maramureș, este membru în organizația Adunarea Regiunilor Europei – ARE încă din anul 1997, participând activ la întâlniri ale Comisiilor ARE, conferințe, și proiecte derulate de această organizație paneuropeană. Una din cele mai importante activități anuale organizate de Adunarea Regiunilor Europei este Academia de vară ARE care reunește politicieni regionali, funcționari publici și reprezentanți ai tinerilor în cadrul unui program intens de schimburi de experiență și vizite de studii pe teme relevante pentru membrii ARE, alese de regiunea gazdă. 

Având în vedere faptul că, 2018 este un an jubiliar pentru România, județul Maramureș a dorit să marcheze centenarul Marii Uniri prin organizarea unei manifestări internaționale de amploare, care să aducă în prim plan valorile și tradițiile noastre și să promoveze moștenirea culturală a județului nostru în rândul regiunilor europene participante, găzduind, în perioada 6-11 august 2018, Academia de vară ARE.
Ținând cont că anul 2018 a fost declarat „Anul European al Patrimoniului Cultural”, tema aleasă pentru Academia de vară ARE 2018 este „Patrimoniu cultural pentru atractivitate regională”, o temă generoasă care va aduce în prim plan bogata moștenire culturală a Maramureșului și modul cum poate fi pusă în valoare pentru a stimula dezvoltarea regională.
La ediția din acest an a Academiei de vară ARE vor participa peste 100 adulți și tineri, reprezentanți ai regiunilor membre ARE din Suedia, Norvegia, Belgia, Olanda, Elveția, Germania, Serbia, Croația, Albania și România, care vor petrece o săptămână pe meleagurile noastre, participând la sesiuni plenare, seminarii, vizite de studiu și evenimente artistice și având astfel ocazia să cunoască tradițiile, stilul de viață autentic și moștenirea noastră culturală, evaluând cele mai bune metode pentru a le pune în valoare și a crește atractivitatea regională.
Ca un memento al acestei ediții a Academiei de vară ARE, doi artiști plastici belgieni ajutați de artiști plastici maramureșeni vor realiza o lucrare de mari dimensiuni pe peretele Casei Tineretului din Baia Mare, în cadrul unui seminar de artă stradală, aducând astfel arta contemporană mai aproape de public și înfrumusețând în același timp ambientul urban al municipiului Baia Mare.
Inaugurarea lucrării de artă urbană va fi integrată în programul „Baia Mare Capitala Tineretului din Romania”, participanții fiind invitați la activitățile diverse și atractive organizate în cadrul festivalului de artă stradală urbană „Beyond the wall”.
Articolul precedentPeste porcină ameninţă să ajungă şi în Maramureş
Articolul următorHandbalistele de la Minaur învingătoare