Arhitectura specifică satului maramureșean este pusă în valoarea în comuna Bârsana. Primarul Teodor Ștefanca și-a propus sa fie amenajate în stil tradițional atât centrul comunei, cât și căminele culturale.

Teodor Ștefanca a mărturisit că și-a dorit să fie amenajat în stil tradițional centrul civic al comunei și datorită faptului că Bârsana are cei mai renumiți meșteri în lemn.
”Este vorba despre reabilitarea și modernizarea căminelor culturale, căminele culturale din Bârsana și Nănești, valoarea totală este de aproximativ 500.000 de euro. Îmi doresc să reabilitez această construcție cu arhitectura și stilul specific Maramureșului istoric și specific nouă, celor din Bârsana, pentru că noi aici avem cei mai renumiți meșteri în lemn și mi-am propus ca tot centrul civic să îl transformăm și să îi dăm această arhitectură”, a spus Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.
Căminele culturale vor fi reabilitate atât în interior, cât și în exterior.
”Atât în interior, cât și în exterior vor fi decoruri din lemn, se vor folosi elemente specifice arhitecturii noastre, va arăta foarte frumos. Ne dorim ca lucrările să fie făcute de meșteri din zonă, dar până acolo mai este. Ne dorim să colaborăm cu oamenii din Bârsana, ei fiind de aici e și pentru ei un lucru frumos să pună umărul la dezvoltarea localității, dar este important și din punct de vedere economic, pentru că banii rămân în localitate”, a mai spus Teodor Ștefanca.
Contractul de finanțare pentru această investiție a fost semnat luna aceasta.
Articolul precedentPromovabilitate de 79.62% în județul Maramureș la examenul de titularizare
Articolul următorManager reconfirmat la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare