Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a lansat luni, 20 august, în București, cea de-a doua etapă a Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”, iar marți, 21 august, secretarul de stat Victor Ionescu s-a aflat în Maramureș, pentru a informa românii cu privire la drepturile pe care le au în statele membre ale Uniunii Europene.

Campania derulată de MRP și de instituțiile partenere are drept scop informarea românilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când decid să lucreze, să studieze sau să se stabilească peste hotare. Prima etapă, dedicată tinerilor interesați să studieze sau să lucreze în străinătate, s-a desfășurat în perioada mai-iunie.
Evenimentul a avut loc la Palatul Administrativ din Baia Mare, în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, fiind prezenți prefectul Vasile Moldovan, subprefectul Alexandru Cosma, vicepreședinții Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, directorul AJOFM Maramureș, Oana Oșanu, inspectorul șef al ITM, Dragoș Năcuță, inspectorul școlar general adjunct, Camelia Bogdan, consilierii județeni Liliana Moga și Florica Roman, dar și o parte dintre primarii Maramureșului.
Subsecretarul de stat Victor Ionescu a declarat că această campanie a fost demarată anul trecut, sub forma unui program-pilot care a avut ca țință localitățile sărace din România, din care foarte mulți localnici au ales să plece pentru a munci peste hotare. A doua etapă desfășurată între 20 august – 25 septembrie se adresează tuturor județelor din țară.

”Credem că informarea și prevenția este mult mai ieftină decât tratamentul, iar cei aproape zece milioane de români plecați înafara granițelor țării trebuie să aibă acces la o informare cât mai bună, mai simplă și mai eficientă. Ne mândrim cu faptul că România are cea mai mare rețea consulară dintre statele lumii, fapt pentru care ne dorim ca românii plecați în străinătate să aibă știință de aria consulară în care se află, pentru a putea primi tot ajutorul necesar în caz de nevoie. Felicit județul Maramureș pentru implicarea pe care o are în a atrage acasă românii plecați din țară și știu că, în luna august se organizează sărbători în majoritatea localităților județului, la care sunt așteptați și cei plecați. O parte importantă a campaniei noastre constă în întâlniri cu autoritățile locale și am observat o deschidere foarte mare atunci când reprezentanți ai Guvernului cer ajutorul administrațiilor din statele membre UE”, a declarat subsecretarul de stat, Victor Ionescu. 
Despre importanța acestei campanii au vorbit și vicepreședinții Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, care au subliniat faptul că, prin politicile promovate de Guvernul României, se dorește aducerea acasă a românilor plecați peste hotare.

”Împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, am discutat varianta înființării unui Birou al diasporei în județ, care să țină legătura atât cu UAT-urile, cât și cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, dar și cu consulatele din statele lumii. Vă felicit pentru această campanie și sper să putem disemina cât mai mult din informațiile transmise”, a declarat vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș. 

Noemi Vida, viceprimarul municipiului Baia Mare a precizat că acest proiect extrem de complex, care implică foarte multă muncă, a venit din necesitatea de a informa cât mai mulți români.
Și Oana Oșanu, directorul AJOFM Maramureș a amintit despre programul EURES, o reţea de cooperare concepută pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în ţările UE 28, precum şi în Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.

”În prezent, prin acest program sunt puse la dispoziția doritorilor peste 2000 de locuri de muncă în statele membre UE. Facem precizarea că aceste job-uri sunt gratuite, iar cei care pleacă dincolo prin EURES au siguranța locului de muncă și a faptului că vor fi plătiți pe măsura muncii prestate”, a arătat directorul AJOFM. 

În ceea ce-l privește pe Dragoș Năcuță, inspectorul-șef al ITM, acesta a insistat pe tema readucerii acasă a românilor plecați dincolo, prin ofertarea corectă a acestora prin locuri de muncă bine plătite, educație adecvată pentru cei mici și servicii de sănătate la standarde cât mai înalte.
Camelia Bogdan, inspector școlar general adjunct a amintit despre faptul că ISJ a fost implicat și în proiectul din luna mai, dedicat tinerilor interesați să studieze sau să lucreze în străinătate, ediție care a fost, de asemenea, un real succes. Totodată, Inspectoratul Școlar Județean și-a arătat întreaga disponibilitate de de fi parteneri corecți și în acest proiect demarat de MRP.

Articolul precedentCaravana Filmelor NexT vine cu două seri de scurtmetraje românești, sub clar de lună
Articolul următorLa Oncești se organizează prima ediție a sărbătorii Ziua Dacilor Liberi