La sfârșitul anului 2018 Consiliul Local Sighet a dat vot favorabil proiectului de hotărâre privind acordul de parteneriat pentru depunerea și implementarea proiectului ”Servicii sociale integrate în municipiul Sighetu Marmației” în cadrul selecției publice de proiecte în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, în calitate de solicitant, în parteneriat cu Sighetu Marmației.

Prin acest proiect se dorește construirea a 4 case de tip familial și a unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilități.

”Directia de Asistenta Sociala doreste sa aplice un proiect pe fonduri europene de 4 case de tip familial și un centru de zi în parteneriat cu Primaria Sighetu Marmației. Am făcut un acord de parteneriat pentru terenul celor 4 locuințe pe care dorim să le construim în urma aporbării acelui proiect”, a declarat Gheorghe Tomiagă, director CRRPH Sighet

 

Secretarul Primăriei Sighetu Marmației a explicat care sunt pașii de urmat dacă proiectul va primi finanțare.

”Terenul la care cei de la DGASPC au gândit să aplice este terenul situat în spatele spitalului, acolo este o suprafață care nu se mai utilizează, fosta grădină și câteva clădiri dezafectate. În condițiile în care acest proiect va fi aprobat și va intra la finanțare, noi va trebui să facem câțiva pași. Un prim pas va fi să facem o modificare cadastrală, să parcelăm o bucățică pe care să o punem la dispoziție printr-o hotărâre celor de la Consiliul Județean pentru utilizare aferentă proiectului respective să obținem în prealabil acestei hotărâri un aviz din partea Ministerului Sănătății. Terenurile și clădirile aparținând Ministerului Sănățății, pentru a le putea schimba destinția suntem obligați să obținem un aviz de la Minister”, a explicat Sorin Rednic, secretarul Primăriei Sighetu Marmației.

Dacă proiectul va fi implementat solicitantul are obligația de a asigura funcționarea serviciilor sociale create în cadrul proiectului, pe o durată de cel puțin 10 ani de la finalizarea implementării proiectului ”Servicii sociale integrate în municipiul Sighetu Marmației ” pentru cele 4 locuințe protejate nou înființate și un centru de zi pentru persoanele cu dizabilități.

Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali prezenți la ședința de Consiliu Local din 18 decembrie.

Articolul precedentCupa României: CSM Sighet va întâlni SCM Timișoara
Articolul următor50 de elevi ai Şcolilor de Agenţi de Poliţie încep practica la IPJ Maramureș