Având în vedere sesizările din ultimele zile privind deficitul de sânge, Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, face apel către populație pentru donarea de sânge în perioada de vară.
În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile.
“Cererea zilnică a unităților sanitare din București este de 1000-1500 componentei/zi, iar centrul de donare poate asigura în această perioadă maxim 300 -500 compunente/zi. De exemplu luni au fost numai 120 de persoane care au intrat în centru cu intenția de a dona, în condițiile în care ar trebui să existe cel puțin 300 de donatori zilnic pentru a face față cererii unităților sanitare. Fac apel la populație să vină la centrele de donare și să doneze benevol, o pungă de sânge poate face diferența în lupta medicilor pentru viață. Vom reorganiza rețeaua de transfuzii și întreg domeniul”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
În beneficiul pacienţilor, Ministerul Sănătăţii vrea să îmbunătăţească modul de donare a sângelui în rândul populaţiei, astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult donarea de sânge.