Mai multe săli de sport ale unităților de învățământ din Sighetu Marmației au nevoie de reparații pentru ca elevii să își poată desfășura activitățile sportive în condiții optime. Câțiva consilieri locali au cerut administrației în ședința de Consiliu Local din luna decembrie a anului trecut ca din bugetul pe 2019 să aloce fonduri și pentru aceste lucrări.

”La liceul nr. 2 avem 1000 de elevi care au nevoie de o sală sportivă. Nu am nimic împotrivă că îi ajuăm pe cei de la Clubul Sportiv dar ar trebui totuși să se găsească soluții pentru reparația sălilor de sport acolo unde avem mii de elevi, cred că asta ar fi prioritatea noastră”, a spus Liliana Vârsta, consilier local.

”În momentul de față, singurul lucru care se poate face este de a asigura până în momentul în care din punct de vedere meteorologic se poate intra la o reparație serioasă. Acei bani dacă nu i-ar fi dat Consiliul Județean i-am fi dat noi urmând ca peste foarte puțin timp lucrările de licitare a constructorului pentru PNDL-ul de acolo vor fi demarate ocazie cu care vom face sala de sport”, a precizat Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Sala de sport a liceului tehnologic Marmația are nevoie de lucrări de repații la acoperiș. În luna decembrie Consiliul Județean Maramureș a alocat 50.000 de lei pentru aceste lucrări.

Articolul precedent”Instituțiuni filosofice”, lucrare lansată în ziua în care se împlinesc 167 de ani de la nașterea ctitorului Marii Uniri
Articolul următorRestricții impuse în Maramureș, din cauza pestei porcine africane diagnosticată în județul Bistrița-Năsăud