În rândurile jandarmilor maramureșeni au fost primiţi luni 10 absolvenţi ai şcolilor militare de subofiţeri de la Drăgăşani şi Fălticeni. Aceștia au ales să-şi desfăşoare activitatea în Maramureş. 

Noii jandarmi au fost primiţi de către lt. col. Mihai Dan Haiduc, prim adjunctul inspectorului şef, care i-a asigurat de tot sprijinul colectivului unităţii pentru a se putea acomoda cât mai repede. Săptămâna aceasta, nou veniții vor participa la un program de pregătire pentru cunoaşterea atribuţiilor şi sarcinilor  specifice, după care vor intra în serviciu, sub tutela unui specialist, timp de şase luni, pentru executarea misiunilor de ordine publică, în cadrul structurilor operative ale unităţii, astfel:  patru subofiţeri  la Baia Mare, trei la Vişeu de Sus, unul la Borşa şi doi la Târgu Lăpuş.
Articolul precedentCooperare între cinci instituţii publice pentru campania „Sunt un om responsabil”
Articolul următorAvansări în grad la ISU Maramureş