Anul acesta în Ieud se vor face investiții și în drumuri. Reprezentanții administrației locale spun că mai multe drumuri și străzi comunale care până acum nu au beneficiat de reabilitate vor fi asfaltate.

Odată cu asfaltarea străzilor primarul Nicolae Traian David spune că va fi modernizat și centrul localității.

”Este vorba despre un proiect privind reabilitarea și modernizarea drumurilor și a străzilor comunale, a celor care au mai rămas, iar în ceea ce privește străzile pietonale, este vorba de zona centrală, din centru în strânga și în dreapta, vor fi străzi pietonale făcute cu pavaj, rigole betonate, reparate unde trebuie iar celelalte schimbate”, a explicat primarul comunei Ieud, Nicolae Traian David.

Edilul local spune că documentația pentru acest proiect a fost deja făcută, contractul fiind semnat.

”Contractul e semnat deja, pe două loturi, unul va fi pentru străzi pietonale, iar altul pentru modernizarea și asfaltarea drumurilor. Va fi modernizat și centrul comunei, deoarece de aici pleacă practic investiția de modernizare a străzilor. Străzile vor fi pavate, șanțurile vor fi betonate, podețele vor fi betonate, parcul în fața școlii este finalizat tot prin acel proiect. Speram ca și blocul din centru să fie anvelopat de locatari și să îi schimbe înfățișarea că e un bloc vechi”, a adăugat primarul comunei Ieud.

Nicolae Traian David a mai precizat că prin PNDL s-a mai depus un proiect privind modernizarea sediului Primăriei.

Articolul precedentPuncte de vânzare a mieilor în Maramureş
Articolul următorSighetenii care aruncă deșeuri pe spațiul public vor fi sancționați