La Palatul Administrativ a avut loc astăzi întâlnirea de analiză a activităților de exploatarea a masei lemnoase la care s-a adus în atenția autorităților, problemele create la nivelul infrastructurii rutiere.

Prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan a semnalat faptul că există semnalate distrugeri de parapeți, respectiv afectarea infrastructurii rutiere de către utilaje și vehiculele de transport, iar în zilele cu precipitații transport de noroi pe sectoare de drumuri publice, mai ales în Pasul Gutâi, respectiv pe DJ 184 și DJ 109F.

“Agenții economici care efectuează exploatarea masei lemnoase trebuie să evite depozitarea masei lemnoase în zona drumurilor publice în apropierea acostamentului. Trebuie să găsim soluții pentru a asigura buna desfășurare a traficului rutier pe drumurile publice din județ”. a menționat prefectul. 

      Majoritatea exploatațiilor de masă lemnoasă pe DN18, respectiv DJ 184 și DJ 109F provin din rupturi sau copaci prăbușiți din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, a precizat și Iacob Andreica, director tehnic la Direcția Silvică Maramureș.

       Ca urmare a acestei întâlniri s-au dispus mai multe măsuri, pentru asigurarea traficului rutier pe sectoarele de drumuri publice.

Măsuri ce trebuie respectate

Acestea se referă la: transmiterea unei adrese de atenționare/comunicarecătre toți operatorii care desfășoară exploatații/transport de masă lemnoasă pentru desfășurarea activităților fără afectarea infrastructurii rutiere; posibilitatea încetării activității în perioadele îndelungate cu precipitații abundente pentru a nu aduce noroi pe drumurile publice; evitarea intrării cu utilaje și vehicule de transport necurățate de noroi din parchetele de exploatare pe sectoarele de drumuri publice în zilele ploioase; curățarea părții carosabile de către operator în cazul aducerii de noroi și căderii de material lemnos pe sectoarele de drumuri publice.

       Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va discuta în ședința următoare situația exploatării masei lemnoase și a problemelor identificate.

Urmează după aceea, a fi stabilită, prin ordin de prefect, o comisie care să se deplaseze în teritoriu pentru a marca și proceda la îndepărtarea copacilor aflați în pericol iminent de prăbușire pe sectoarele de drumuri publice, pe perioadele cu manifestări meteorologice nefavorabile. 

     

Articolul precedentOvidiu Cojocaru rămâne zimbru încă trei ani
Articolul următorANM: Disconfort termic accentuat până în 27 iunie