20 de ani de apariție a revistei ”Pro Unione” au fost marcați azi, în municipiul Baia Mare. Fundația ”Pro Unione” a pus astfel în valoare activitatea revistei în acești ani, alături de colaboratorii săi. 
De-a lungul celor 20 de ani, revista a găzduit articole ale cercetătorilor, ale oamenilor de cultură și ale tuturor colaboratorilor care au dorit să scoată în evidență valorile din domeniul în care activează.
Fundaţia Culturală „Pro Unione” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, au organizat azi și un simpozion cu tema „Promovarea valorilor maramureşene prin revista <<Pro Unione>>”.
Cei prezenți la manifestare au adus și un omagiu artiștilor plastici care au publicat lucrările artistice în ”Pro Unione”.
Articolul precedentJandarmii maramureşeni campioni la.. şah
Articolul următorCooperare între cinci instituţii publice pentru campania „Sunt un om responsabil”