Consiliul Local Sighet a aprobat actualizarea prețului contractului de achiziție publică privind obiectivul de investiție ”Construire bloc de locuințe în municipiul Sighetu Marmației strada Făget, zona Fucs”.
Această actualizare a fost necesară în urma reglementării salariului minim pe economie în zona construcțiilor.
”După cum bine știți la începutul acestui an a apărut ordonanța 114/2018 care a reglementat printre altele nivelul salariului minim pe economie în zona construcțiilor. Dacă înainte peste tot se lua salariul minim cel de 2150, acolo era 3000. Ordonanța prevede printre altele că la nivelul acestor lucrări de construcții salariul minim pe economie pe care pot să îl utilizeze prestatorii de construcții este 3000 lei, respectiv dispune actualizarea tuturor contractelor, cele care sunt în executare, la cele care nu sunt în executare doar indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivelor de investiții prin reclacularea devizului general al investiției cu noul salariu minim pe economie”, a precizat Sorin Rednic, secretarul Primăriei Sighetu Marmației.
Tot din această cauză a fost necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economiciaferenți obiectivului de investiție ”Reabilitare/dotare și extindere Grădinița cu program prelungit nr.7 Sighetu Marmației”.