În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș, din data de 29 ianuarie 2020, aleșii județeni au aprobat modificarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare DJ 186 sector Bârsana (DJ185) – Strâmtura – Rozavlea – Şieu – Bogdan Vodă – Dragomireşti – Săliştea de Sus – Săcel (DN17C)”.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a arătat că adoptarea proiectului de hotărâre care a vizat modificarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiție mai sus amintit este un motiv de bucurie pentru maramureșeni, deschizând calea începerii lucrărilor de reabilitare. Totodată, acesta a menționat că, în aceeași situație favorabilă se află și DJ 187 de pe Valea Ruscovei, astfel că vor fi reabilitate și ultimele două tronsoane de drum județean, DJ 186 ȘI DJ 187, din cele șase începute în acest mandat al Consiliului Județean Maramureș.
„Aprobarea noilor indicatori tehnico-economici pentru cele două drumuri județene de pe Valea Izei și Valea Ruscovei reprezintă vești foarte bune. Se aprobă indicatorii tehnico-economici conform proiectelor tehnice depuse și aprobate deja de către operatorii economici care au câștigat licitațiile pentru reabilitarea acestor tronsoane de drum județean, ceea ce înseamnă că autorizația de construire poate să fie eliberată în cel mai scurt timp posibil, după care poate să fie dat ordinul de începere a lucrărilor. Este posibil ca într-o săptămână lucrările de pregătire a terenului să înceapă efectiv, astfel încât reabilitarea ultimelor două tronsoane de drum județean pe care le avem în acest moment licitate, din cele șase începute în acest mandat al Consiliului Județean Maramureș, să demareze în cel mai scurt timp”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Obiectivul de investiţie „Reabilitare DJ 186 sector Bârsana (DJ185) – Strâmtura – Rozavlea – Şieu – Bogdan Vodă – Dragomireşti – Săliştea de Sus – Săcel (DN17C)” este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, program guvernamental gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru finanțarea proiectelor locale de dezvoltare prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră. Sectorul de drum DJ 186 propus pentru reabilitare are o lungime totală de circa 39,2 kilometri, valoarea contractului de finanțare ridicându-se la suma de 114.736.038,75 lei.

 

Articolul precedentGripa sezonieră face victime: 12 români au murit
Articolul următorVremea se mentine si astazi calda in Maramures