Reprezentanții S.C. Construcții Feroviare Mureș S.A. au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației despre faptul că în perioada 16 iulie – 21 iulie 2018 vor efectua lucrări de amenajare a trecerii de cale ferată pe ruta Episcopia Bihor – Halmeu și a drumului DN1C Halmeu (România) – Diakovo (Ucraina).

Drept urmare, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației informează că începând cu data de 16.07.2018, pe teritoriul României, pe tronsonul de drum ce face legătura între P.T.F. Halmeu şi PTF Diakovo, după zona de control și până la linia de frontieră cu Ucraina, circulația autovehiculelor va fi restricționată alternativ, atât sensul de ieșire din țară, cât și pe sensul de intrare în țară, după următorul program:

  • 16.07.2018 între orele 08.00 – 14.00
    • Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă
    • Circulația trenurilor va fi suspendată

 

  • 17.07.2018 între orele 08.00 – 16.00
    • Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă
    • Circulația trenurilor va fi suspendată

 

  • 18.07.2018 între orele 08.00 – 14.00
    • Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă (se schimbă banda restricționată)
    • Circulația trenurilor va fi suspendată

 

  • 19.07.2018 între orele 08.00 – 16.00
    • Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă (se schimbă banda restricționată)
    • Circulația trenurilor va fi suspendată

 

  • 20.07.2018 între orele 23.00 – 24.00
    • Circulația rutieră va fi suspendată
    • Circulația trenurilor va fi suspendată

 

  • 21.07.2018
    • Circulația rutieră va fi suspendată între orele 00.00-02.00
    • Circulația rutieră va fi restricționată pe o bandă între orele 02.00-11.00
    • Circulația trenurilor va fi suspendată între orele 00.00-11.00

 

 

    •  

 

Articolul precedentRugbystul maramureșean Mihai Matei se retrage din activitate
Articolul următorStimulente financiare pentru elevii care au obținut media generală 10 la examenele naționale din acest an