1385 pacienți au ajuns la UPU Baia Mare, în doar câteva zile

s
1385 de persoane au avut nevoie de asistență medicală în perioada 24 -30 decembrie și au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.
Numărul prezentărilor la UPU a fost atât de mare, încât specialiștii au intervenit, în doar 12 ore și pentru 185 de pacienți. De exemplu, în 27 decembrie, de la ora 8:00 la ora 20:00 - 185 pacienți, situația fiind similară și în 26, respectiv 27 decembrie, în același interval orar, echipa de gardă consultând câte 160 de pacienți.
Majoritatea persoanelor care au solicitat ajutorul specialiștilor au ajuns la urgență cu mijloace proprii, un număr de 389 fiind aduși de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță, respectiv Serviciul Mobil de Urgențe, Reanimare și Descarcerare.
Categoria de vârstă predominantă a pacienților UPU din perioada menționată a fost între 17 și 65 de ani, mai precis 700 de pacienți. 411 copii (0-16 ani) au beneficiat de serviciile specialiștilor, 107 dintre aceștia prezentând temperatură mai mare sau egală cu 38 grade Celsius.Referitor la gradul de urgență, 38 de pacienți au fost încadrați la cod roșu, 277 cod galben, 511 cod verde, iar restul cod albastru și alb. 249 de bolnavi au necesitat internare.
“Din totalul pacienților, aproximativ 30% au necesitat asistență medicală imediată, majoritatea dintre aceștia rămânând internați în cadrul spitalului nostru (249) sau îndrumați câtre alte unități medicale. Cel mai mare procent al pacienților care s-au prezentat în UPU nu au constituit urgență, fiind lăsați la domiciliu cu recomandări de tratament, aceste cazuri putând fi rezolvate la nivelul cabinetelor de medicină de familie”, a precizat dr. Dan Roman, medic șef UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


