Jumătate din mierea europeană ar putea fi CONTRAFĂCUTĂ. Avertismentul specialiștilor

Aproape jumătate din mierea importată în Uniunea Europeană nu este autentică și poate fi catalogată drept contrafăcută, arată un studiu al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și al Centrului Comun de Cercetare al UE. Țările din care vin cele mai mari cantități de miere viciată sunt Turcia și China. 

Elevi şi profesori terorizaţi la Colegiul Tehnic C.D. Neniţescu din Baia Mare

Cursuri ținute pe holuri din cauza spaţiilor insuficiente, elevi supravegheați de polițiști locali și jandarmi dar și furturi și bătăi între elevi. Toate acestea...

Se înmulțesc ploile dar temperaturile încep să crească – Vom avea chiar și 33...

Ploile dar și temperaturile crescute își fac simțită prezența în această săptămână pe teritoriul țării noastre.

Număr insuficient de locuri în căminele studențești din Baia Mare

Este agitație mare în Baia Mare odată cu deschiderea noului an universitar. Evenimentul festiv va avea loc luni 30 Septembrie de la ora 11.00.  În...

Conducere suspendată la Urbis Baia Mare! Primarii spun că este management defectuos

Conducerea societăţîi de transport în comun URBIS Baia Mare a fost suspendată din cauza unui management defectuos. Astăzi a avut loc o şedintă ADI...