Un maramureşean s-a ales cu dosar penal după ce a împuşcat un câine

Un maramureşean s-a ales cu dosar penal după ce a împuşcat un câine
Oamenii legii au fost alertaţi de proprietarul câinelui
Dosar penal întocmit de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de rănirea sau schingiuirea animalelor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă fără drept.
Ieri, 03 februarie, la ora 09.21, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către un bărbat din Lăpuș cu privire la faptul că i-a fost rănit câinele.
Deplasați la fața locului polițiștii au identificat apelantul, un bărbat de 32 de ani din Lăpuș, care a relatat faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi auzit un zgomot puternic, iar ulterior, ar fi observat câinele său sângerând în zona stomacului.
Polițiștii au efectuat cercetare la fața locului, fiind identificat și un tânăr de 31 de ani din comună, bănuit că ar fi împușcat câinele cu un pistol de tip airsoft. Pistolul a fost ridicat în vederea efectuării expertizei.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt și a împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul comiterii infracțiunilor de rănirea sau schingiuirea animalelor , faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 alin. 1 lit. e din Legea 205/2004, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă fără drept , fapte prevăzute și pedepsite de art. 342, alin. 2 și art. 343 alin. 2 din Codul Penal.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











